Vazut-am vazduhul cum plange,
un nor mare si negru se strange
si sufletului meu nu-i ajunge
cand vede bunatatea cum fuge...
Vezi un corb cum incearca sa strige,
vazut-a el hrana si rautatea-l impinge
sa zboare dup-un copil a carui minge
e sparta de mult dar el tot-o impinge.
Vezi peste tot numai pete de sange,
de-un gri macabru e timpul ce se scurge,
prin venele mele ceva negru tot curge
si ingerii buni nu vor sa divulge;
Acesta-i secretul: AZI RAUL INVINGE!
Un cerc de oameni cu fete schimbate
stau laolalta, citesc dintr-o carte;
ii canta Raului ce nu e departe
si se lasa prada vointii desarte.
Se vede un cal cum vine dintr-o parte,
vreau sa-l opresc dar ma dau la o parte,
nu are stapan ca nu vrea biciuri date
si pleaca spre sud ca nordul e moarte.
Tu incepi sa te miri de ce nu ai frate,
pai cum sa mai ai daca negru e-n toate
si te rogi la Domnul, crezand ca el poate
sa mai faca un bine. Tine minte frate:
AZI BINELE NU MAI FACE DREPTATE!
Vin ingerii negri cu gand sa ne-omoare,
vor sa ne ia a vietii licoare
cu lacrimi de sange tot zic ca nu doare
si-mpins de durere mai caut un Soare.
Negrul din vene tasneste mai tare,
o gura de foc cu priviri amare
imi zice ca viata nu mai are valoare;
iar gandul meu trist incepe sa zboare
la acel trecut brazdat de culoare
unde toti vedeam a Lumii splendoare.
Si din tot ce-a fost, da-mi o alba floare,
ca stiu ca numai ea ar face-o schimbare;
ridic ochii si-Ti zic: Te merit eu oare?
Glasu-Ti puternic rasuna deodata,
goala e Lumea si muta e toata,
ingerii-Ti buni prind vlaga si-ndata
se lupta cu Raul, priveste-i in fapta,
strang ingerii negri pe toti laolalta,
murmura Raul, se cutremura-n gloata;
si vii Tu puternic dand inca o data
lumina Lumii de mult destramata.
Negrul dispare, culoarea se-arata,
acea floare alba e de toti admirata...
Te vad zambind, ai Tai suntem plata,
de bucurie si iubire-acum Lumea se-mbata;
ma cobor in genunchi zicand... Te iubesc Tata!
joi, 10 decembrie 2009
miercuri, 9 decembrie 2009
Ultima gura de cafea
Miercuri dimineata, vreme rece; parca a plouat putin ca vad asfaltul ud si, desi, suntem in Decembrie, iarna nu ne mai supara, nu mai vrea sa platim mult pentru incalzire...
Ma trezesc ca in fiecare dimineata la cinci jumatate, imi pun ceasul la mana si merg la baie. Imi fac toaleta si ma uit in oglinda; am imbatranit sau mi se pare? Ochii parca mi-au ramas aceiasi dar in schimb, au aparut ridurile, pielea parca e mai grea si se lasa si parul...mozaic de alb si negru... Inca ma vad bine, am familia mea si aceste insusiri fizice parca nu mai conteaza asa mult ca in trecut.
Ma duc in bucatarie unde, ca in fiecare dimineata, ma asteapta femeia alaturi de care am 19 de ani de casatorie si care mi-a daruit cei mai frumosi copii, Madalina de 17 ani si Darius de 4 anisori. Gasesc cafeaua pe masa, ea avea niste treaba pe la aragaz. O iau in brate, ii soptesc ca o iubesc si ii multumesc pentru cafea; imi spune ca ma iubeste si ea si ca merge inapoi in pat ca a corectat lucrari pana la miezul noptii. Ea este Maria, profesoara de limba si literatura romana, cea mai frumoasa fiinta de pe Pamant, pe care o iubesc nespus de mult. Micile cearcane, fata putin alba care ma lumineaza mereu, ochii ei mari si verzi si buzele...sunt doar o mica parte din lucrurile care ma fac sa o iubesc pe zi ce trece mai mult.
Imi termin cafeaua, ma duc in camera si o sarut din nou, ea imi ureaza "servici usor", o intreb daca e nevoie sa aduc ceva cand ma intorc si imi zice ca ma suna. Ma duc la Madalina; iar a uitat calculatorul deschis. O sarut pe frunte, ii las niste bani pe birou si ma indrept spre camera lui Darius. El trebuie sa plece pe la 7 la gradinita; intru usor in camera ca el mereu se trezeste sa ma pupe. Il sarut si pe el pe frunte, il invelesc usor si parca nu as mai pleca de langa el. El e barbatul casei, cel mai smecher baietel din bloc, are deja gagica la gradinita. Reusesc sa plec din camera lui fara sa il trezesc. Imi iau geaca si cheile si ies din apartament. Urc in masina si pornesc spre servici. In dimineata asta parca nu este asa de aglomerat si e bine.
Eu lucrez ca paramedic la SMURD. Acest servici imi ocupa aproape tot timpul si este esential sa fiu mereu gata de interventie. Noi salvam vieti si unde nu reusim ramanem cu un gol imens in stomac, parca ni se darama cerul. Colegii mei au ajuns cu putin inaintea mea si ma asteapta sa verificam masinile. Totul este in ordine, incepem sa mai povestim de ale noastre dar nu peste mult timp suna alarma. Scapari de gaze intr-un apartament pe la Romana. O batranica si nepotul ei trebuie salvati. Plecam in tromba si ajungem imediat. Dupa noi ajung si Pompierii si Politia. Vecinii erau iesiti in fata blocului. Urcam repede la 3 si spargem usa cu Pompierii; batranica ne astepta cu copilul in brate. Lesinase nepotelul ei, are doar 3 ani, mai mic decat Darius al meu. Ii dam primul ajutor lui George(asa il chema) si reusim sa il trezim. Plecam cu batrana si copilul la Salvare si lasam Pompierii sa isi faca treaba acolo. Mergem cu ei la Marie Curie ca George avea si astm. Am mai salvat o viata, poate doua...
Ne intoarcem la baza si mai asteptam. Trece o ora si ceva si suna iar alarma. Un accident rutier in apropiere de noul pasaj de la Baneasa. Iar plecam. Soferul nostru, un paramedic mai tanar, casatorit recent, dar foarte priceput la sofat conducea foarte repede. Am fost anuntati prin statie ca o femeie insarcinata este prinsa intre fiarele masinii. Trebuie sa ajugem cat mai repede acolo, viata femeii si a copilului nenascut depind de noi iar secundele sunt vitale. Timpul e dusmanul nostru. Soferul pune frana brusc, niste copii coborasera din autobuz si au traversat repede strada. Deodata, am auzit un zgomot puternic si masina noastra incepe sa se rostogoleasca pana se opreste de un stalp. Am fost loviti de un tanar la volanul unui Jeep, care vorbea la telefon. Deschid ochii si strig la sofer; desi avea ochii deschisi nu imi raspundea. Murise? Nici nu voiam sa ma gandesc la asta. Eu nu imi puteam misca mainile iar picioarele nu mi le mai simteam. O durere imensa la spate isi face simtita prezenta. Doare si vreau sa ma ridic. Femeia insarcinata ne astepta... Simt ceva cald cum mi se prelinge de la gura, ajunge pe la ureche si ma ia cu fiori; mi se face frig. Mor??? Imi vine in minte imaginea casei, unde trebuia sa ma intorc pe la 5 si ceva: Maria trebaluia prin bucatarie, sigur ne gatea ceva gustos, ca de obicei, Darius fuge spre mine cu o foaie de la gradinita sa imi arate ce a desenat iar Madalina era iar la calculator si ma saluta... Deodata, totul se face alb...
Nu reusesc sa zic decat un singur lucru: "Pe noi cine ne mai salveaza?"
Ma trezesc ca in fiecare dimineata la cinci jumatate, imi pun ceasul la mana si merg la baie. Imi fac toaleta si ma uit in oglinda; am imbatranit sau mi se pare? Ochii parca mi-au ramas aceiasi dar in schimb, au aparut ridurile, pielea parca e mai grea si se lasa si parul...mozaic de alb si negru... Inca ma vad bine, am familia mea si aceste insusiri fizice parca nu mai conteaza asa mult ca in trecut.
Ma duc in bucatarie unde, ca in fiecare dimineata, ma asteapta femeia alaturi de care am 19 de ani de casatorie si care mi-a daruit cei mai frumosi copii, Madalina de 17 ani si Darius de 4 anisori. Gasesc cafeaua pe masa, ea avea niste treaba pe la aragaz. O iau in brate, ii soptesc ca o iubesc si ii multumesc pentru cafea; imi spune ca ma iubeste si ea si ca merge inapoi in pat ca a corectat lucrari pana la miezul noptii. Ea este Maria, profesoara de limba si literatura romana, cea mai frumoasa fiinta de pe Pamant, pe care o iubesc nespus de mult. Micile cearcane, fata putin alba care ma lumineaza mereu, ochii ei mari si verzi si buzele...sunt doar o mica parte din lucrurile care ma fac sa o iubesc pe zi ce trece mai mult.
Imi termin cafeaua, ma duc in camera si o sarut din nou, ea imi ureaza "servici usor", o intreb daca e nevoie sa aduc ceva cand ma intorc si imi zice ca ma suna. Ma duc la Madalina; iar a uitat calculatorul deschis. O sarut pe frunte, ii las niste bani pe birou si ma indrept spre camera lui Darius. El trebuie sa plece pe la 7 la gradinita; intru usor in camera ca el mereu se trezeste sa ma pupe. Il sarut si pe el pe frunte, il invelesc usor si parca nu as mai pleca de langa el. El e barbatul casei, cel mai smecher baietel din bloc, are deja gagica la gradinita. Reusesc sa plec din camera lui fara sa il trezesc. Imi iau geaca si cheile si ies din apartament. Urc in masina si pornesc spre servici. In dimineata asta parca nu este asa de aglomerat si e bine.
Eu lucrez ca paramedic la SMURD. Acest servici imi ocupa aproape tot timpul si este esential sa fiu mereu gata de interventie. Noi salvam vieti si unde nu reusim ramanem cu un gol imens in stomac, parca ni se darama cerul. Colegii mei au ajuns cu putin inaintea mea si ma asteapta sa verificam masinile. Totul este in ordine, incepem sa mai povestim de ale noastre dar nu peste mult timp suna alarma. Scapari de gaze intr-un apartament pe la Romana. O batranica si nepotul ei trebuie salvati. Plecam in tromba si ajungem imediat. Dupa noi ajung si Pompierii si Politia. Vecinii erau iesiti in fata blocului. Urcam repede la 3 si spargem usa cu Pompierii; batranica ne astepta cu copilul in brate. Lesinase nepotelul ei, are doar 3 ani, mai mic decat Darius al meu. Ii dam primul ajutor lui George(asa il chema) si reusim sa il trezim. Plecam cu batrana si copilul la Salvare si lasam Pompierii sa isi faca treaba acolo. Mergem cu ei la Marie Curie ca George avea si astm. Am mai salvat o viata, poate doua...
Ne intoarcem la baza si mai asteptam. Trece o ora si ceva si suna iar alarma. Un accident rutier in apropiere de noul pasaj de la Baneasa. Iar plecam. Soferul nostru, un paramedic mai tanar, casatorit recent, dar foarte priceput la sofat conducea foarte repede. Am fost anuntati prin statie ca o femeie insarcinata este prinsa intre fiarele masinii. Trebuie sa ajugem cat mai repede acolo, viata femeii si a copilului nenascut depind de noi iar secundele sunt vitale. Timpul e dusmanul nostru. Soferul pune frana brusc, niste copii coborasera din autobuz si au traversat repede strada. Deodata, am auzit un zgomot puternic si masina noastra incepe sa se rostogoleasca pana se opreste de un stalp. Am fost loviti de un tanar la volanul unui Jeep, care vorbea la telefon. Deschid ochii si strig la sofer; desi avea ochii deschisi nu imi raspundea. Murise? Nici nu voiam sa ma gandesc la asta. Eu nu imi puteam misca mainile iar picioarele nu mi le mai simteam. O durere imensa la spate isi face simtita prezenta. Doare si vreau sa ma ridic. Femeia insarcinata ne astepta... Simt ceva cald cum mi se prelinge de la gura, ajunge pe la ureche si ma ia cu fiori; mi se face frig. Mor??? Imi vine in minte imaginea casei, unde trebuia sa ma intorc pe la 5 si ceva: Maria trebaluia prin bucatarie, sigur ne gatea ceva gustos, ca de obicei, Darius fuge spre mine cu o foaie de la gradinita sa imi arate ce a desenat iar Madalina era iar la calculator si ma saluta... Deodata, totul se face alb...
Nu reusesc sa zic decat un singur lucru: "Pe noi cine ne mai salveaza?"
marți, 8 decembrie 2009
Pierdut suflet, ofer recompensa...
Ciudat titlu pentru prima mea postare, nu?
Dar..."cam asa ceva puteam purta pe mine acum cateva luni. Nu voi incepe sa va plictisesc acum cu povesti de dragoste parca rupte din carti (sau telenovele, mai nou, ca putini sunt acei care inca mai citesc carti), nu imi voi plange de mila si nu voi astepta de la dumneavoastra nici cea mai mica umbra de compasiune. :)
Aceasta a fost prima mea dragoste si pot zice ca am IUBIT! :))) si nu am crezut ca va durea atat de mult. Invatat sa am control asupra fiecarei relatii in parte, m-am trezit acum nevoit sa impart aceasta "indeletnicire" cu EA, poate asta m-a si atras mai mult... E ciudat sa vezi cum nu te vezi indragostindu-te de o persoana, e si mai ciudat sa vezi cum ajungi sa o iubesti fara sa iti dai seama si sa fi dispus la 'nshpe mii de sacrificii daca ti le-ar cere EA sau viata insasi.
Incet, zilele se intreceau cu lunile si ajungeau anul si uitandu-ma inapoi parca relatia noastra nu a durat decat o saptamana, poate cea mai zdruncinata saptamana, dar si cea mai euforica si mai solicitanta, dar in acelasi timp parca a durat o viata, parca ma nascusem langa EA si trecusem la alta lume dupa EA, atat de bine ne cunosteam si parca tot nu era de ajuns. Am avut parte de putine intalniri face-to-face dar fiecare in parte ne-a "marcat", daca pot folosi acest termen. Am avut ca orice cuplu vise, sperante, planuri de viitor si eram legati unul de altul ca un vapor de chei, ca un proton de un electron (sau cel putin asa ne vedeam atunci ;)) ).
A venit despartirea...certuri, reprosuri si tot tacamul si indiferent de cat de puternica a fost dragostea intre noi, acum locul iubirii era luat de alte sentimente, mai putin pure si bune. Acum urma cea mai neagra perioada din viata mea; fara sa imi dau seama, m-am inchis in mine si am implorat iubire, am decazut din tot ce ma caracteriza, mi-am stricat singur adapostul si singurul lucru care ma mai alina era speranta, impletita cu durere si inchisa in suferinta...si a durat...poate juma' de an... Dar m-am ridicat, m-am scuturat de cenusa ei si urmandu-i exemplul am cautat alinare in alte relatii...EA: 1; eu: mai mult de 10...
Am trecut peste. 99% iar acel 1% nu il voi lasa eu sa scape, macar cu atat sa raman, nu? :)))
Cea mai trista parte din toate...e ca acum nu ne mai cunoastem, nu ne mai stim, nu ne mai vorbim, nimic..."
Si atunci, pentru ce e buna toata dragostea? /:)
Ce ati citit mai sus e pura fictiune, si toate asemanarile cu personaje din viata reala e pura coincidenta, si imi cer scuze pentru anumitele neplaceri ce vor urma!
Dar..."cam asa ceva puteam purta pe mine acum cateva luni. Nu voi incepe sa va plictisesc acum cu povesti de dragoste parca rupte din carti (sau telenovele, mai nou, ca putini sunt acei care inca mai citesc carti), nu imi voi plange de mila si nu voi astepta de la dumneavoastra nici cea mai mica umbra de compasiune. :)
Aceasta a fost prima mea dragoste si pot zice ca am IUBIT! :))) si nu am crezut ca va durea atat de mult. Invatat sa am control asupra fiecarei relatii in parte, m-am trezit acum nevoit sa impart aceasta "indeletnicire" cu EA, poate asta m-a si atras mai mult... E ciudat sa vezi cum nu te vezi indragostindu-te de o persoana, e si mai ciudat sa vezi cum ajungi sa o iubesti fara sa iti dai seama si sa fi dispus la 'nshpe mii de sacrificii daca ti le-ar cere EA sau viata insasi.
Incet, zilele se intreceau cu lunile si ajungeau anul si uitandu-ma inapoi parca relatia noastra nu a durat decat o saptamana, poate cea mai zdruncinata saptamana, dar si cea mai euforica si mai solicitanta, dar in acelasi timp parca a durat o viata, parca ma nascusem langa EA si trecusem la alta lume dupa EA, atat de bine ne cunosteam si parca tot nu era de ajuns. Am avut parte de putine intalniri face-to-face dar fiecare in parte ne-a "marcat", daca pot folosi acest termen. Am avut ca orice cuplu vise, sperante, planuri de viitor si eram legati unul de altul ca un vapor de chei, ca un proton de un electron (sau cel putin asa ne vedeam atunci ;)) ).
A venit despartirea...certuri, reprosuri si tot tacamul si indiferent de cat de puternica a fost dragostea intre noi, acum locul iubirii era luat de alte sentimente, mai putin pure si bune. Acum urma cea mai neagra perioada din viata mea; fara sa imi dau seama, m-am inchis in mine si am implorat iubire, am decazut din tot ce ma caracteriza, mi-am stricat singur adapostul si singurul lucru care ma mai alina era speranta, impletita cu durere si inchisa in suferinta...si a durat...poate juma' de an... Dar m-am ridicat, m-am scuturat de cenusa ei si urmandu-i exemplul am cautat alinare in alte relatii...EA: 1; eu: mai mult de 10...
Am trecut peste. 99% iar acel 1% nu il voi lasa eu sa scape, macar cu atat sa raman, nu? :)))
Cea mai trista parte din toate...e ca acum nu ne mai cunoastem, nu ne mai stim, nu ne mai vorbim, nimic..."
Si atunci, pentru ce e buna toata dragostea? /:)
Ce ati citit mai sus e pura fictiune, si toate asemanarile cu personaje din viata reala e pura coincidenta, si imi cer scuze pentru anumitele neplaceri ce vor urma!
Abonați-vă la:
Postări (Atom)